Alergarea pe distanțe scurte este diferită prin faptul că vă solicită să dezvoltați viteza maximă într-o perioadă scurtă de timp. Aici contează fiecare fracțiune de secundă, deoarece orice întârziere reduce șansele de câștig. Pentru a asigura un ritm ridicat de mișcare de la început, sprinterii folosesc așa-numitul start low.
Ceea ce determină eficiența unui start scăzut atunci când sprintează
Sprint startul pune bazele pentru alergarea pe distanțe scurte cât mai eficient posibil. Atletul accelerează încă de la primii pași. În stadiul inițial al alergării este important să vă oferiți un avantaj de viteză.
Sprinterii cu experiență petrec mult timp practicând faza inițială a cursei, realizând o coborâre rapidă de pe linia de start.
În zori de atletism, un început ridicat a fost răspândit, în care corpul atletului este aproape vertical. Uneori au fost folosite diverse trucuri pentru a crește viteza inițială de rulare. De exemplu, alergătorii au încercat să se sprijine pe bețe sau au ridicat pietre mici. Deja în cele mai vechi timpuri, sportivii foloseau plăci de piatră pentru a opri la început.
Startul redus a intrat în practica sprintului care rulează abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi această tehnică este considerată standard, deoarece beneficiile sale sunt evidente. Acest tip de pornire face posibilă pornirea imediată a alergării într-un ritm rapid și dezvoltarea vitezei maxime posibile pe un segment scurt.
Eficacitatea unui start scăzut este determinată de faptul că în momentul coborârii de la linia de start, centrul de greutate al alergătorului este deja cu mult înaintea punctului de pivotare. Poziționarea corectă a picioarelor este de o importanță deosebită. Fiind la un unghi ascuțit față de pistă, picioarele sprinterului oferă o forță maximă de respingere, care nu poate fi atinsă cu toată dorința la un start mare.
Tehnica de pornire redusă
Atunci când se utilizează o pornire redusă, se utilizează așa-numitele blocuri de pornire, care sunt instalate la distanțe diferite de linia de pornire. Tampoanele de susținere ale plăcuțelor sunt poziționate astfel încât să fie înclinate față de suprafața benzii de alergat la un anumit unghi.
Plăcuțele potrivite întind în mod optim mușchii gambei pentru o viteză crescută la decolare și o forță de ridicare.
După ce a primit semnalul de pregătire pentru start, sprinterul își pune picioarele pe blocuri, în timp ce se odihnește pe mâini. În acest caz, piciorul de jogging este plasat pe blocul care este situat mai departe de linia de plecare, iar piciorul oscilant este plasat pe cel apropiat. După aceea, alergătorul îngenunchează pe genunchiul piciorului care stă în spate și își așază mâinile de-a lungul liniei de plecare, așezând degetele mari spre interior. În mod optim, dacă mâinile sunt la distanță de umeri. Corpul este îndreptat înainte de start, capul este ușor înclinat în jos.
Auzind porunca „Atenție!”, Sprinterul își îndreaptă ușor picioarele, își ridică bazinul și își așază picioarele pe tampoanele de sprijin ale tampoanelor, în timp ce încordează mușchii picioarelor. Atletul menține trunchiul drept, privirea este îndreptată în jos. În momentul loviturii inițiale, alergătorul împinge activ cu ambele picioare, își rupe brațele de pe pistă și aduce brusc corpul înainte, ajutându-se cu mișcările brațelor îndoite. Această tehnică vă permite să ieșiți din start cu viteză maximă.
